De ce fura copiii?
De ce fura copiii?!
Cand e mic, copilul nu are simtul proprietatii, nu intelege ca fiecare om are propriile lucruri, de care raspunde si cu care poate face absolut orice vrea. Odata cu inaintarea in varsta, posesivitatea se accentueaza, iar copilul tinde sa acapareze tot ce ii cade in mana, chiar daca stie ca nu ii apartine. Ajuns in adolescenta, copilul nu se mai poate folosi de scuza inconstientei, astfel ca un asemenea comportament deviant din partea lui nu ar mai trebui pardonat de catre parinti, cei care sunt primii datori a lua masuri adecvate in acest sens.
Fie ca fura o bomboana, o jucarie a altui copil sau chiar bani din casa, aceasta fapta nu trebuie trecuta cu vederea caci, daca e pasuita, copilul intelege ca nu va risca decat sa fie oarecum mustruluit, sanctiune doar relativ grava pentru un individ care s-a gandit si numai la ideea de posesie ilegala. Astfel, inainte de a epuiza lista posibilelor cauze care l-ar fi determinat pe adolescent sa fure, trebuie sa aveti o discutie serioasa cu partenerul de viata si sa faceti front comun in lupta pe care o veti avea de dus cu acest comportament neacceptat social al copilului dumneavoastra.
Aflat intr-o etapa critica din viata sa, adolescenta il poate inhiba pe copilul tau, cel care, prin furt, alege sa se exprime, sa se detensioneze sau chiar sa demonstreze ceva. („Crizele de dezvoltare”) Pana a intelege per total ce anume, trebuie avute in vedere urmatorele eventuale cauze ale furtului infantil:
Tensiunile emotionale ii pot crea o stare de permanenta nervozitate copilului tau. Atunci cand nu apeleaza la violenta, raneste psihic, caci stie si el ce rusine se abate asupra parintilor sai, cei care sunt raspunzatori a ii da o educatie corespunzatoare care sa il propulseze in viata. Vazand cat de importanta e imaginea in societate, apeleaza la santaj emotional si poate face aceasta fapta ilicita anume pentru a va prejudicia ca familie, in principal pe dumneavoastra, ca parinti ai tanarului care va fi pus la zid de societate.
Abuzurile, fizice sau verbale, („Violenta verbala e tot o forma de violenta!”) sunt ceva cu care tanarul nu vrea si nici nu se poate obisnui, iar acest lucru nu este deloc de condamnat. Neavand, poate, forta suficienta pentru a contracara aceste atacuri la persoana, se exprima si el cum ii vine la indemana, iar furtul este foarte accesibil in ziua de azi.
Molestat in copilarie, de un membru de familie sau nu, in plina furtuna a nervilor si a starii de neputinta, copilul alege sa se cadoriseasca singur cu tot felul de obiecte pe care le fura si care are el impresia ca ii vor alina golul imens din interiorul sau, acel „ceva” care ii lipseste fiind, de fapt, linistea sufleteasca si o persoana care sa il ajute, sa il sprijine si sa il ajute sa iasa din acest cosmar al vietii lui.
Teribilismul, provocarile si toate ideile pe care si le insuseste ca urmare a anturajului la care tocmai s-a alaturat, aceste chestiuni pot fi determinante pentru abaterea copilului de la un comportament normal, dezirabil pentru un adolescent cu pretentii, care a primit o educatie ce nu tolereaza si nici nu incurajeaza furturile, nici macar infractiunile de mica insemnatate din punctul de vedere al pericolului social pe care l-ar prezenta astfel. („Efectul de cohorta – cum isi alege prietenii adolescentul?”)
Din cate puteti bine observa, dintre cauzele analizate anterior, am exclus din start nevoia propriu-zisa, asta deoarece am pornit din start cu premisa ca adolescentul are asigurat in mediul familial in care se desfasoara el cel putin un minim existential.
Fie ca fura o bomboana, o jucarie a altui copil sau chiar bani din casa, aceasta fapta nu trebuie trecuta cu vederea caci, daca e pasuita, copilul intelege ca nu va risca decat sa fie oarecum mustruluit, sanctiune doar relativ grava pentru un individ care s-a gandit si numai la ideea de posesie ilegala. Astfel, inainte de a epuiza lista posibilelor cauze care l-ar fi determinat pe adolescent sa fure, trebuie sa aveti o discutie serioasa cu partenerul de viata si sa faceti front comun in lupta pe care o veti avea de dus cu acest comportament neacceptat social al copilului dumneavoastra.
Aflat intr-o etapa critica din viata sa, adolescenta il poate inhiba pe copilul tau, cel care, prin furt, alege sa se exprime, sa se detensioneze sau chiar sa demonstreze ceva. („Crizele de dezvoltare”) Pana a intelege per total ce anume, trebuie avute in vedere urmatorele eventuale cauze ale furtului infantil:
Tensiunile emotionale ii pot crea o stare de permanenta nervozitate copilului tau. Atunci cand nu apeleaza la violenta, raneste psihic, caci stie si el ce rusine se abate asupra parintilor sai, cei care sunt raspunzatori a ii da o educatie corespunzatoare care sa il propulseze in viata. Vazand cat de importanta e imaginea in societate, apeleaza la santaj emotional si poate face aceasta fapta ilicita anume pentru a va prejudicia ca familie, in principal pe dumneavoastra, ca parinti ai tanarului care va fi pus la zid de societate.
Abuzurile, fizice sau verbale, („Violenta verbala e tot o forma de violenta!”) sunt ceva cu care tanarul nu vrea si nici nu se poate obisnui, iar acest lucru nu este deloc de condamnat. Neavand, poate, forta suficienta pentru a contracara aceste atacuri la persoana, se exprima si el cum ii vine la indemana, iar furtul este foarte accesibil in ziua de azi.
Molestat in copilarie, de un membru de familie sau nu, in plina furtuna a nervilor si a starii de neputinta, copilul alege sa se cadoriseasca singur cu tot felul de obiecte pe care le fura si care are el impresia ca ii vor alina golul imens din interiorul sau, acel „ceva” care ii lipseste fiind, de fapt, linistea sufleteasca si o persoana care sa il ajute, sa il sprijine si sa il ajute sa iasa din acest cosmar al vietii lui.
Teribilismul, provocarile si toate ideile pe care si le insuseste ca urmare a anturajului la care tocmai s-a alaturat, aceste chestiuni pot fi determinante pentru abaterea copilului de la un comportament normal, dezirabil pentru un adolescent cu pretentii, care a primit o educatie ce nu tolereaza si nici nu incurajeaza furturile, nici macar infractiunile de mica insemnatate din punctul de vedere al pericolului social pe care l-ar prezenta astfel. („Efectul de cohorta – cum isi alege prietenii adolescentul?”)
Din cate puteti bine observa, dintre cauzele analizate anterior, am exclus din start nevoia propriu-zisa, asta deoarece am pornit din start cu premisa ca adolescentul are asigurat in mediul familial in care se desfasoara el cel putin un minim existential.
Sursa: http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1847#ixzz4TfdjUQ1q
Comentarii
Trimiteți un comentariu